vineri, 20 februarie 2026
Târgul grădini tehnologice (festival de ştiinţă)
Evenimentul festiv care a încheiat activităţile proiectului STEAM¤Green, finanţat prin Fondul Ştiinţescu Galaţi - Târgul de ştiinţă a reunit momente de prezentare plină de pasine a lucrărilor comune, evidenţiindu-se etapele de lucru, tehnlogia utilizată, sarcinile fiecărui membru, funcţionalitatea şi modul în care poate să fie replicat în viaţa reală grădina construită. Elevii participanţi au fost recompensaţi cu diplome, sepci verzi şi tricouri personalizate, premiile oferite constând în echipamentele pe care le pot folosi în proiectele ulterioare. Evenimentul a fost amplu prezentat pe pagina de Facebook şi în media locală. Rezultatele au fost centralizate într-un ghid de bune practici care serveste ca model pentru realizarea acestui proiect şi în alte unităţi şcolare.
Un aspect relevant al impactului STEAM îl constituie diminuarea analfabetismului funcțional, înțeles ca dificultatea elevilor de a aplica cunoștințele în situații reale. Activitățile proiectului au oferit contexte autentice de aplicare: citirea și interpretarea instrucțiunilor tehnice pentru asamblarea machetelor, redactarea fișelor de prezentare a proiectelor sau explicarea modului de funcționare a unui sistem de irigare inteligent. De exemplu, elevilor li s-a cerut să răspundă la întrebări-cheie: „Ce și-a propus proiectul?”, „Ce tipuri de materiale de lucru au fost utilizate?”, „Cum funcționează sistemul tehnologic?”, „Cum va contribui proiectul la viitorul agriculturii sustenabile?”, „Cum te-ai simţit pe parcursul realizării proiectului, lucrând în echipă cu familia sau colegii?”. Aceste sarcini au implicat comprehensiune profundă, selecția informațiilor relevante și exprimare coerentă, reducând tendința de memorare mecanică, precum şi modalităţi de reglare a mecanismelor socio-emoţionale în rezolvarea sarcinilor.
Realizarea etapelor finale – construirea unor machete de grădini inteligente cu cel puțin o plantă naturală și un sistem tehnologic funcțional – a constituit o sinteză a competențelor dobândite. Elevii au proiectat structuri mecanice, au integrat senzori sau mecanisme simple și au evaluat eficiența acestora în susținerea dezvoltării plantei. Expoziția tip târg de știință a oferit un cadru autentic de evaluare formativă: elevii au prezentat publicului soluțiile tehnice, au răspuns la întrebări și au argumentat alegerile realizate, demonstrând transferul cunoștințelor în contexte sociale reale.
Aceste evenimente sunt esențiale pentru a-i apropia pe tineri de carierele tehnice și pentru a transforma învățarea într-o experiență distractivă și memorabilă.
Totuși, derularea unui astfel de proiect STEAM implică și provocări: necesitatea formării continue a cadrelor didactice în domeniul tehnologiilor educaționale, gestionarea resurselor materiale și coordonarea interdisciplinară complexă. De asemenea, diferențele de ritm și stil de învățare ale elevilor pot genera dificultăți în activitățile tehnice, necesitând adaptări metodologice și suport individualizat.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Ghid de bune practici STEAM4GREEM
Proiectul STEAM4GREEN, implementat de SMART MC- grup de iniţiativă compus din doi învăţători şi un profesor de informatică din cadrul Școlii...
-
Proiectul STEAM4GREEN, finanțat prin Fondul Științescu cu suma de 22435 de lei urmărește dezvoltarea competențelor STEAM și de ecologie pen...
-
Proiectul STEAM4GREEN, implementat de SMART MC- grup de iniţiativă compus din doi învăţători şi un profesor de informatică din cadrul Școlii...
-
Târgul de toamnă 2025 - O celebrare a recoltei de toamnă dedicată elevilor și familiilor noastre Vineri, 24 octombrie 2025, 09:00 - 13:00 ...

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu